Demult când iarna era iarnă, vara era vară şi sentimentele erau sincere iubeam mai mult iarna decât vara. Cum se termina iarna aşteptam să vină iar şi iar şi iar.Avea un farmec aparte , era deosebită din toate punctele de vedere faţă de celelalte anotimpuri.Era totul alb şi îmi dădea un sentiment aparte. Prima ninsoare de început de iarnă era mereu specială , mereu era altfel .Uneori mă trezeam mă uitam pe geam şi vedeam totul acoperit cu un strat subţire ‘de alb’ , atunci mă linişteam şi îmi zicea:”în sfârşit a venit” ; alteori în timp ce eram la cursuri vedeam că ninge , atunci deabea aşteptam să se sune să ies afară şi să ating primii fulgi de zăpadă, să deschid gura şi să incerc să îi prind…. era diferit mereu.Chiar dacă se repeta aceeaşi poveste parcă era diferită.
Nu pot să spun dacă acum imi place mai mult iarna decât vara dar cu siguranţă iarna fără zăpadă e lipsită de personalitate ,e precum un om fără caracter .
Timpul a trecut vremea s-a schimbat, noi ne-am schimbat . Acum iarna nu mai e iarnă, vara nu mai e vară iar sentimentele ….sentimentele s-au schimbat şi ele.
Şi totuşi vine iarna.
